”Pot să îl fac şi singur! Aproape că sunt aproape sigur!
Oricum, nu mai e nimeni în jur, deci tre’ să-mi asum riscul”

Acum, în mod normal, ar fi fost timpul pentru mine, ca povestitor, să prezint împrejurări, împrejurimi, împrejmuiri, dar nu o să o fac. Nu pentru că nu vreau, ci pentru că nu pot.
– Voi aţi putea? Încercaţi să priviţi prin ochii unui orb care şi-a pierdut lumina de câteva clipe, pentru câteva clipe, totuşi câteva clipe care îi vor decide eternitatea! Vedeţi ceva?
– Nu!
– Simţiţi ceva?
– Tot!

”Am bătut atâta amar de drum ca să mă împotolesc la ultimul pas?
Acrit de atâta dulce, de ce doar gustul mi-a rămas?
De ce n-am stat retras? Regatul meu pentr-un compas!”

Întinde mâna, vrea să încerce pământul cu degetul, încă încercând să zâmbească, poate îl vede cineva, careva, oricine şi îi zâmbeşte înapoi. Poate îi zâmbeşte sincer. Atunci căldura unui surâs ar trimite spre el un val de speranţă care l-ar putea ghida în direcţia cea buna. Ştie că trebuie să aleagă calea dreaptă, dar în ce direcţie?
– Dar de ce e aşa de greu să îi zâmbească cineva?
– Nu e greu, doar că n-are cine.

”Mi-e frică să fac orice mişcare, orice mişcare poate fi prima, dar poate fi şi ultima
Păcatele trebuie plătite, am ucis suflete, acum pot fi eu victima.
Aveam nădejdea lânga mine, o ţineam de mână, dar iaraşi păcat
M-am uns cu toate alifiile până a alunecat
Acuma bâjbâi, mă învârt în sensul acelor
Acelor ace de ceasornic, care dau război în mine, dar pace lor
De ce nu mor direct, că ceea ce simt mă ucide lent
Mi-aş asculta cugetul, doar că acum îmi vorbeşte în alt dialect
Şi nu e nimeni să mă ajute să îl înţeleg…”

Se simte exact ca o clădire în paragină tremurând la gândul unui cutremur, indiferent că e din `77 sau din altă parte. În clipa aceea simte o mângâiere! Recunoaşte atingerea, a simţit-o de atâtea ori încât nu are cum să se înşele. O apucă de mână. Da, ea este, sigur e ea, este speranţa. Dar ceva este în neregulă. Simte cum pe zidurile lui se deseneză un cerc mare, roşu prin care se poate desluşi mesajul: ”clădire de risc seismic ridicat”.
– Simţiţi?
– Da!
– Şi?
– Am rămas fără cuvinte. Muţi.
– Şi atunci cum vorbiţi?
– Prin priviri.
– Ferice de voi!

Foto: Pixabay