UPDATE: Primii care au răspuns au fost cei de la Primaria Municipiului Bucureşti. Răspuns evaziv: soluţionarea ţine de Primăria Sectorului 1, redirecţionând cererea mea.

Anul 1600, 24 ianuarie 1859, 1 decembrie 1918, sunt date de mare însemnătate pentru români si pentru România. Atunci au fost înfăptuite Unirea sub conducerea lui Mihai Viteazul, Unirea Principatelor Române sub Al. I. Cuza şi respectiv Marea Unire. Vorbim aceeaşi limbă, avem aceleaşi obiceiuri, iar în zilele noastre (atunci analfabetismul era la un nivel ridicat) scriem în aceeaşi limbă pe tot teritoriul.

Religia noastră este creştin ortodoxă, de când a venit Sfântul Apostol Andrei şi ne-a creştinizat, cel care a devenit şi protectorul României. În cinstea lui, 30 noiembrie a devenit zi de sărbătoare naţională, şi poate nu chiar întamplător a doua zi, 1 decembrie, este Ziua Naţională. Stă sub “paza” bună a celei închinate Sf. Andrei.

România, ţară din sud-estul Europei, cu ieşire la Marea Neagră, având 20 milioane de locuitori, majoritatea creştin ortodocşi.

Dovadă că majoritatea suntem creştini ortodocşi a reieşit recent la “recensământul orei de religie”, când o mână de oameni cu idei ne-creştine (deşi unii români şi-au vândut simţirile, idealurile, au uitat de iubirea de patrie) au încercat să scoată această materie din programă. Părinţii copiilor s-au mobilizat (un fapt grav, neluat în seamă şi nesancţionat este că cei care conduc şcolile nu au făcut-o, deşi sunt plătiţi şi au mult mai multe mijloace la dispoziţie) şi, cel puţin în 2016, încă se face religie. Că în toamnă se va încerca din nou acest lucru, nu am nici cel mai mic dubiu, dar am încredere că părinţii, pentru unii acum ar fi a doua oară, vor da iar cu subsemnatul ca să se facă ora şi în anul şcolar 2016 – 2017.

Acum o mare încercare, învăluită în tăcere, este mega-moscheea de lângă Romexpo. Mai în glumă sau în serios, sper să nu învie vreun ţăran de la Muzeul Ţăranului Român (este adevărat, niciunul nu este îngropat acolo, dar spiritul lor există în casele constuite de ei), aflat la nici 1 km de metri de locul “me-mos-i” (nota red.). Va crede că suntem încă în vremurile Imperiului Otoman, care, ştim din istorie, ne-a asuprit sute de ani.

O durere mare în suflet, o apăsare de la faptul că nu facem ceva împotriva unei astfel de construcţii am simţit, ciudat, mult mai puternic de la cei din provincie.

Din perspectiva Bucureştiului, me-mos-a nu-şi are locul aici. Este adevărat, suntem capitală europeană, trec pe aici turişti din toate colţurile lumii: de la europeni la asiatici, de la ruşi la africani, de la americani până la argentinieni. Dar multi-culturalitatea trebuie să fie de ambele părţi, întărită şi de faptul că cei care vin aici ne cunosc şi ne respectă obiceiurile şi tradiţiile. Pe care noi suntem vinovaţi că nu le promovăm cum ar trebui (o vină ar mai fi şi la Ministerul Turismului, care doarme pe banii noştrii, să nu fiu rău să zic că ne fură banii noştri). Iar a şti tot mapamondul că suntem creştini nu e ceva ieşit din comun: România, ţară din sud-estul Europei, cu ieşire la Marea Neagră, având 20 milioane de locuitori, majoritatea creştin ortodocşi.

Faptul că me-mos-a vrea să fie construită în Bucureşti îşi bate joc de 13 septembrie 1848, când a avut loc ultima bătălie împotriva unei armate otomane pe teritoriul românesc. Atunci, căpitanul Pavel Zăgănescu cu a sa companie de pompieri a luptat împotriva turcilor, şi, deşi au fost înfrânţi, au dat un exemplu de eroism cu ecouri până în prezent. Măcar din respect faţă de pompieri, care au pierit în această bătălie, deşi nu făceau parte din armată, ar trebui me-mos-a pusă în altă parte, departe de capitală.

Bucureştenii, din care fac parte şi eu, nu văd prea bine construcţia unei astfel de clădiri. Să fiu iertat, dar îi spun clădire şi nu loc de cult, pentru că acolo va fi şi o universitate, spaţii de cazare, cantină şi mai ştiu eu ce altceva. Locuitorii din zonă sunt deja alertaţi – îi înţeleg, când vor ieşi 2-3000 de oameni de acolo deodată ar putea degenera în război civil dacă spiritele se agită (sau sunt agitate de interese meschine). La fel ca în Germania, Franţa, Belgia va fi periculos pentru femei să umble noaptea (Bucureştiul este superb noaptea, are farmec, viaţă) şi nu zic doar de zona Romexpo-ului.

Me-mos-a va crea un dezechilibru, pe care bucureştenii, cunoscuţi pentru agitaţie, îl vom resimţi. În agitaţia noastră, mergem la biserică duminica, respectăm sărbătorile creştine, îl ajutăm pe cel de lângă noi, facem pomeni morţilor, însă nu vrem să ne întoarcem pe vremea Imperiului Otoman (destrămat acum nici 100 de ani – în 1924), când datorită credinţei eram asupriţi.

De aceea trebuie să ne mobilizăm şi să fim uniţi. Pentru creştinătate şi viitorul ei.

O durere mare în suflet, o apăsare de la faptul că nu facem ceva împotriva unei astfel de construcţii am simţit, ciudat, mult mai puternic de la cei din provincie. Un fel de neputinţă îmbinată cu o speranţă că măcar noi, bucureştenii, cei afectaţi cel mai direct, vom face ceva. Dar gândurile noastre sunt la fotbal, mall-uri, expoziţii de maşini tunate, petreceri şi after-party-uri, filme văzute cu ochelari 3D.

Nu trebuie ca noi, locuitori ai unei ţări creştine, persecutată sute de ani datorită credinţei, despre care se zice că este a doua Grădină a Maicii Domnului, să plecăm capul, acum cât suntem încă în vremuri de pace, şi să lăsăm să se construiască orice, oricum, oricând, oriunde, de oricine. Conducătorii noştri înălţau biserici şi mănăstiri, ajutau cu bani constucţia altora în alte teritorii, inclusiv la Sfântul Munte Athos.

Preoţii ştiu ce înseamnă o me-mos-e. În 5-10 ani va veni a doua, în 15 a treia, între timp altele mai mici, normale (denumite “mos-i”), deja România va fi islamizată. De aceea, când deschid subiectul – de obicei ei, pentru că eu de câte ori aud şi le simt întristarea, nu am putere şi plec capul. Capul îl plec pentru că îmi dau seama că nu am făcut nimic, nu am luat atitudine (like-uri pe facebook sau share-uri sunt doar 2-3% din cât putem face).

Iar atitudine o să iau nu pentru că am ceva împotriva cuiva, ci doar pentru că îmi iubesc ţara şi religia. Şi vreau ortodoxia să reziste în timp pe aceste plaiuri. Nu vreau ca să fiu întrebat de copii sau nepoţii mei dacă pe vremea mea s-a construit prima me-mos-e. Pentru că nu o să pot să le zic că eram plecat la muncă în altă ţară (şi de acolo poţi lupta, ca mulţi alţi eroi, exemple avem de-a lungul istoriei neamului).
De aceea trebuie să ne mobilizăm şi să fim uniţi. Pentru creştinătate şi viitorul ei.

Vă rog să luaţi în considerare faptul că, alături de alte milioane de români de pe teritoriul ţării, nu doresc constucţia Mega-Moscheei în Bucureşti sau pe teritoriul României.

Lupta se poate da în două planuri: 1.să protestăm împotriva construcţiei me-mos-i şi 2. să promovăm valorile creştine.

Şi cum totul se face prin puterea exemplului, pentru că hotărârile la nivel înalt nu se iau de către cetăţeni, le voi trimite câte o scrisoare:

– Preşedintelui României la Palatul Cotroceni, Bulevardul Geniului nr. 1-3, sector 6, Bucureşti;
– Preşedintelui Senatului, Calea 13 Septembrie nr. 1-3, sector 5, Bucuresti;
– Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Palatul Parlamentului, Strada Izvor, nr. 2-4, sector 5, Bucureşti;
– Primarului Bucureştiului, Primăria Municipiului Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 291-293, Sector 6,
Pe cei din sectorul 1 care vor să-mi urmeze exemplu îi rog, în calitate de locuitori ai sectorului unde se va construi, să trimită scrisoare către Primăria Sectorului 1.

Textul va fi simplu:

“Domnule Preşedinte,

Subsemnatul …………………………, cetăţean al României, născut în sectorul 4, Bucureşti, cu domiciliul în Bucureşti, plătitor de taxe şi impozite către statul Român, vorbitor de limbă română, absolvent de liceu şi universitate în România, cu drept de vot, având religie creştin-ortodoxă,

vă rog să luaţi în considerare faptul că, alături de alte milioane de români de pe teritoriul ţării, nu doresc constucţia Mega-Moscheei în Bucureşti sau pe teritoriul României.

Cu respect,
…………………..”

Scrisoarea va fi cu confirmare de primire. Şi dacă trimiteţi scrisoare simplă, cu timbru normal, va ajunge unde trebuie, dar nu puteţi fi sigur că veţi primi răspuns. Şi recomand ca fiecare membru major al familiei să trimită câte una, inclusiv părinţii (o familie cu 2 copii majori va trimite câte 4 la 4-5 destinatari).

O scrisoare nu va face mare lucru, dar dacă ne mobilizăm mulţi, spre exemplu vor ajunge la Parlament 5-6 milioane de scrisori (un sfert de populaţie) poate îi vom pune pe gânduri pe mai-marii noştri. Şi trebuie trimise şi la Palatul Cotroceni, şi la Senat, şi la Primărie, oricine poate trimite o sesizare, indiferent de unde locuieşte, este un drept ca cetăţean al României.

Al doilea “câmp al luptei” va fi promovarea creştinismului. Prin conduită, prin participare activă la viaţa bisericească, prin respectarea sărbătorilor creştineşti, prin donaţii către biserică.

Mulţi care vin în vizită sunt “furaţi” de frumuseţea interioara a oamenilor de pe acest teritoriu şi se stabilesc aici.

Un coleg de-al meu, evreu, şi nu e doar părerea lui, ci a multora din comunitatea evreiască, mi-a spus că el se simte în siguranţă în România datorită creştinilor, care îi ţin în frâu pe alţii de alte religii. Creştinismul promovează iubirea, pacea, milostenia, ajutarea aproapelui tău. Datorită religiei noastre putem conveţui aici, pe teritoriul acestei ţări, atâţia oameni de culturi diferite. Mulţi care vin în vizită sunt “furaţi” de frumuseţea interioara a oamenilor de pe acest teritoriu şi se stabilesc aici.

Valorile creştine ne dau acest suflu interior, această aură, nu trebuie să devenim orbi, să uităm sau să tăcem şi să lăsăm să se piardă. Este obligaţia noastră să le transmitem mai departe urmaşilor.

Românii sunt un popor creştin ortodox. Vreau ca şi copii mei să crească cu aceste valori, vreau şi copii lor să crească la fel, şi copii-copiilor lor.

Sursa foto: Foto 1 – Pixabay, Foto 2 – Pixabay