Diavolul e politic corect
Trec prin infernul lui Dante, încă sperând că se poate
Sa găsesc pe undeva vreo urmă de umanitate,
Vreo oază de libertate, că în jur e doar deşert,
Tendinţe de egalitate într-un sistem defect.
Diavolul e politic corect, scrie în ziare
Redactate în timpul procesului de globalizare,
Fonduri monetare tranformate în bănci private,
Trucuri ieftine de media captate şi capturate.
Persoane cenzurate se pierd încet în noapte,
Dar încă vreau să prind raza aia de libertate,
Liberul arbitru este doar un titlu
Pus în vreo carte pentru a induce-n eroare omul simplu.
Se pierde timpul şi, contrar opiniei generale,
Timpul nu înseamnă bani, timpul e mişcare
Şi-ai vrea să-l cumpere pe 33 de arginti,
Politic corect, legal, dar ştiu că minţi!
Vrajeală nucleară, luptă pe resurse,
Cresc cote în burse, în contracte crimele incluse
Vorbind statistic, suntem în grafic
La următoarea mutare se pierd sute de suflete în trafic.
E tragico-ştiinţifico-fantastic, suntem pioni e-adevărat şi avem de luptat
Pentru o cauză înaltă, pentru adevăr de fapt,
Vrem să ne întoarcem victorioşi acolo de unde am plecat!
M-auzi? Niciodată nu am renunţat!
Mai ştii cum se zicea? Viaţa e luptă, deci te luptă
Garda sus, fii pregătit pentru ce va urma,
Aşa auzeam cândva.
Foto: Pixabay
Recent Comments