Izvorul

Câtă limpezime, aş vrea ca o parte din mine să fie parte din ea
Apa vie care însufleţeşte o mare galaxie, nu doar această stea
Câtă profunzime, aş vrea să îi pătrund tainele
Sunt lacrimi fierbinţi, lacrimi izvorâte din rugăminţi, lacrimi de sfinţi
Care îmi udă palmele.

Poezii 9

Mă uit înspre cer, până la el e muntele. Muntele se crapă
Şi din mireasmă şi rugăciuni cu “Doamne miluieşte” izvorăşte apă;
Văd pustnici cum revarsă binecuvântări pe picături de rouă
În înţelepciunea lor, ei ştiu că rupem florile pe care Dumnezeu le-a dat nouă.

Şi doar aşa ne udăm palmele, fără să ştim apa – de unde vine şi unde ne duce,
Fără să ştim că muntele plânge ca să putem să îl urcăm cu a noastră cruce.

Foto: free images