Inchid ochii

Închid ochii, încerc să mă bazez pe simţuri, dar simţurile îmi sunt ruginite
Şi scârţâie nemulţumite de la primul gând că ar putea fi folosite
E greu să te naşti din nou, ştiind că tot ce ai fost îţi poate aduce pierzania
Şi realitatea e plăsmuire, e plastic, răul şi-a început campania.

Poezii 6

Primesc loviturile în plin, mi se dă deplinătatea facultăţilor mentale
Resurse nenaturale îmi dau energie, energia îmi dă nerăbdare
Raze de soare, picături de ploaie îmi dau curcubeu, dar şi legende încă promovate
Cum că la capătul său s-ar afla comori nemăsurate.

Odată am încercat să ajung, dar am vazut că e doar aur şi tinichea
Doar lauri şi balauri clădiţi c-un singur scop, c-o singură menire, ca să mi-i ia
Pentru că Slava nu-i a mea, nici gloria, poate doar faima
Poate doar haina. Nu-i vie, poate doar vie care alimentează crama
Tot ce ne diferenţiază de animale e blana
Stiluri tragice în care ne prezentăm instinctele. Comedia şi drama.

Tre’ să tăiem din faşă karma şi rădăcina de mătragună
Ca vântul bate şi nu pare să aducă vreme bună.

Ăsta e momentul în care trebuie să închizi ochii şi să îţi deschizi sufletul
Să laşi liniştea Domnului să acopere tot zgomotul,
Să oprească ropotul ploii, Să-ţi pună Lumina pe marginile Căii,
Să îţi arate că nu noi suntem ăia răi.

Foto: Pixabay