Duhul

Sufletu-mi râde, trupul îmi cere vitamine, aşa că îl duc într-o livadă de fructe,
Sufletu-mi cere natură, aşa că mă-ntorc spre natură şi-l duc către munte
Acolo mă poartă pe cărări ascunse, doar de el ştiute,
Înverzite de pustnici, bătătorite de armate şi lupte.

Poezii 10

În timpul acesta, eu mă retrag pe cărările sufletului.
Le ştiu atât de bine, dar nu le mai recunosc
Decât prin prisma cugetului.

N-am mai fost pe aici de ceva timp, cărarea e plină de spini şi mărăcini,
Las în urmă picături de sânge, dar nu mă las până nu-i scot din rădăcini
Simt sufletul uşurat, cum inspiră adânc, apoi suflă viaţă trupului
Trupul zâmbeşte fericit, înţelegând
În sfârşit, că liniştea vine doar prin suflarea Duhului.