Într-o zi atipică a săptămânii, marţi, a avut loc vernisajul Expoziţiei “Comunismul în România”. Se dorește ca subiectul ei să stea ascuns, eventual într-o cameră îndepărtată, cu intrare secretă şi cu un singur rând de chei.

În următoarele două săptămâni, la Ateneul Român veți putea vedea realitatea istorică, bine documentată, cu nume, date, întâmplări ale luptei anti-comuniste. Astăzi, la vernisaj, câteva panouri creionau viitoarea expoziţie. O scurtă prezentare a caracteristicilor acestei lupte – începută în 1945 datorită prezenţei aici a Armatei Roşii, o presimţire a ameninţării acesteia.

Sunt descrise principalele grupuri de luptători – rezistenţa – care s-au format, locurile unde au stat ascunse, conducătorii lor – oameni iubitori de patrie şi neam care au fost persecutaţi, urmăriţi, băgaţi în închisori sau asasinaţi. Un panou arată rolul Securităţii, această maşinărie de schingiuit oamenii fizic şi psihic, cu metode pe care ajungi să-ţi fie greu să le citeşti, nu mai zic să ţi le imaginezi.

De asemenea, sunt prezentate etapele dezvoltării comunismului, cu represariile puterii nou instaurate, care a trimis zeci de mii de oameni la închisoare sau i-a deportat doar pentru simplul fapt că nu simpatizau noua ideologie. Cei mai norocoşi au primit arest la domiciliu, şi nu aveau drept de muncă, fiind excluşi din societate.

În dreapta, o hartă arată închisorile pe unde au fost răspândiţi deţinuţii comunismului – mulţi, ţinuţi ani de zile, plimbaţi prin mai multe puşcării, din cauza renumelui lor, doar-doar şi-ar da duhul acolo.

De fapt, viitoarea expoziţie prezintă faptele reale a unei generaţii de mari oameni ai României, nescrişi în cărţile şi manualele de istorie, dar care vor rămâne în istoria neamului. Au trăit vremuri tulburi, despre care abia acum începem să aflăm mai multe, să se facă lumină. Au apărat identitatea acestui neam, şi, prin puterea exemplului, prin acţiunile lor, s-au sacrificat pentru ca generaţiile viitoare să stea drepţi şi mândrii de patria lor.