Tabloul

Artist. Atelier de creaţie trist. Un geam închis.
Pereţi coloraţi în bleu divin, pătaţi de roşu antihrist
Un om pe jumatate adormit pictează în ulei un suflet
Amestecând albastru de Voroneţ, cu nuanţe de gri şi alb de cuget.

Adaugă un zumzet de voci, întarit cu un vacarm de gânduri
Creionează un zâmbet abia schiţat, abia observat, abia citit printre rânduri
Un piton negru strangulează tabloul, culorile încep să curgă pe podea
Pictorul speriat mişcă haotic pensula încercând să îşi salveze opera.

Încearcă să aducă un suflu de culori calde, pe care le-a simţit odată în icoane
Dar, involuntar, mâna îi desenează şi răceala din diademe şi din coroane
Era glaciară dintre oameni sare pe pânză, îngheţând pastelul
Trage de el, dar altcineva simte reculul, cel ce a desenat rastelul.

În clipa aceea realizează că mâna îi este condusă, că nu el a pictat tabloul, o voce strigă “strică-l”
Ochii îi sunt orbiţi de o lumină ce intră prin geamul închis. Stai! E doar un licăr.

Şi atunci speră, crede, vede, îşi ia culorile şi le aruncă-nspre fereastră
Sticla se face ţăndări. Luminat, tabloul începe să crească
O adiere cerească abia simţită smulge şarpele, scapă hârtia din strânsoare
Îl trezeşte pe pictor din somnolenţă, din anesteziile locale
Strigă “Doamne, esti mare!”. Să pictez aşa ceva nu îmi e dat,
Lasă-mă să îmi pictez viaţa în culorile Tale! Tabloul ăsta aproape că l-am stricat.

Foto: Pixabay