Stare de inocenta

Sufletul mi-era pe patul de moarte, umbre adânci îl încolţiseră
Din mii de rani ieşea spumă de turbare şi venin de viperă
Corpul deja vedea mâna de ţărână spulberată de vânt,
Simţea plânsul trecător al altor mâini de pământ.
Dezamăgit de poţiuni şi loţiuni, încercate ca ultime opţiuni
Se pregătea să-şi plece capul, acceptând noii stăpâni
Şi îşi aduce aminte de starea de inocenţă, până atunci uitată
Şi ridică o rugăciune din ultima particică a lui rămasă nepătată
“Înger, îngeraşul meu”, şi-aduce aminte că are lacrimi
Eu sunt plin de patimi şi dureri şi numai tu poţi să mi le alini.

Tu, “ce mi te-a dat Dumnezeu” să-mi îndrepţi calea, să-mi arăţi drumul
Scoate-mi spinii şi pumnalele înroşite în focul veşnic, împrăştie fumul
Că-s fiare cu duiumul, care mă sfâşie, coase-mi rănile, mângâie-mi mânia
Ia-mi mama păcatelor, mândria, redă-mi copilăria
Să pot să zic din nou “eu sunt mic, tu fă-mă mare” şi bun
Învaţă-mă să pot să vorbesc, nu să imit, nu să îngân
“Eu sunt slab, tu fă-mă tare” să pot să renunţ la coroana falsă
Pusă de şarpe ca să fie sigură pierderea noastră.

“Tu de mine te-ngrijeşte”, fă-mi la fel de mult bine, pe cât rău eu ţi-am făcut
Adu-mi aminte de Alfa şi Omega, de Sfârşit şi de Început
Ia-mi frica şi transform-o în dragoste, din călător clandestin, tu fă-mă oaspete
Scoate-mi poamele stricate din suflet, dă-mi altele proaspete.

Că sunt slab şi înfometat de la atâta mâncare
Influenţat şi influenţabil de la atâta visare
Ia un fruct din pomul vieţii şi cu el tu mă hrăneşte
Dă-mi bine, dă-mi putere “şi de rele mă păzeşte”
Amin.

Foto: Pixabay