Testamentul unui nebun

Realitatea stă în nebunie. După ce cureţi viaţa de societate, paradoxuri şi impuneri, îţi rămâne realitatea.

Testamentul unui nebun

Iar cel mai bine o văd acei oameni catalogaţi de alţii prea gros îmbrăcaţi în actual, imoral şi, uneori, inexplicabil. Nebunii. Atunci când polurile se inversează, acele de ceasornic se revoltă, iar sufletele multora devin doar spirite supuse tendinţelor, nu îţi rămâne decât să fii nebun. Iar tot acest statut vine cu o asumare ce trăieşte peste istorie, în ritmuri de toacă şi lanţuri.

“Va veni vremea când oamenii vor înnebuni şi, când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor ridica asupra lui zicând: <<el este nebun, pentru că nu este asemenea nouă>>” (Sf. Antonie cel Mare)

Anii, zilele şi lunile sunt martori. În faţa unui autoproclamat, apoi medical diagnosticat drept “nebun”. A cărui viaţă a început cu adevărat atunci când societatea l-a scos din tipare şi l-a băgat în temniţă.

Realitatea unui nebun nu poate fi contrazisă, mai ales atunci când este dublată de cifre: date calendaristice, închisori, lovituri, reeducări, cărămizi ridicate în loc de uşi. Când viaţa se închide în faţa ta, rămâi un biet colos de oase, muşchi şi piele, într-o hipnoză menită să-ţi redefinească realitatea de câţiva metri pătraţi.

“Stau încremenit în faţa sufletului meu, cu degetele fără nerv pe stilou, cu tâmpla zvâcnind, cu respiraţia rară şi aud cum bate inima-n piept în nemărginiri infinite, răsfirate în nenumărate clipe, fiecare tot atât de neţărmurită” (Ioan Ianolide)

Niciun nebun nu trăieşte momentele, aşa cum i se prezintă fiecare dintre ele în dicţionar. Nicio definiţie nu mai urmează caracteristicile-i efemere, atunci când îi este expusă unui nebun. Nimic din urmele de tuş de tipografie, însoţite de un album foto lăsat intenţionat la urmă, nu prezintă o poveste. Nicio regulă lumească a scriiturii nu prevede amalgamul de puncturi culminante, care încep încă din primele rânduri şi te lasă să respiri atunci când încă mai cauţi prin spaţiul gol de după “sfârşit”.

Studenţie, filozofie, românism, arestare, prietenie, reeducare, misticism, o altă reeducare, izolare, credinţă. Nebunie în acte.

Povestea s-a încheiat, pentru tine. Cele 112 pagini au sunat în sufletul tău ca un nebun într-o societate atent decorată cu priviri metalice, respiraţii stropite cu fum şi suflete date cu glet. Iar din moalele capului realitatea îţi răsună cu-o şoaptă: acum cine-i nebunul?

“Rămân prizonier, bandit şi criminal. Pentru mine nu intervine niciun for de autoritate internaţională, căci sunt <<fascist>> fără să fi fost, sunt <<antisemit>> deşi iubesc pe evrei, sunt <<reacţionar>> deşi sunt deschis dialogului cu ateii. Sunt un pericol mondial! Mă uit la picioarele mele umflate, simt durerile din coloana vertebrală, ascult inima şi o întreb când va face un stop şi îmi spun cu amărăciune: <<Eşti un bandit!>>…” (Ioan Ianolide, după 23 de ani de temniţă şi trei regimuri politice)

Foto: Pixabay