Tesatura magica din cufar

Se întorcea de la muncă, era ora şapte şi s-a oprit la magazine să cumpere pâine.
Intră, trecu pe lângă frigiderul cu lactate, apoi urmă o vitrină plină cu promoţii lipite. Se văzu în ea. Telefonul a sunat, şi-a pus căştile:
– La ce oră vii mâine?
– Cu microbuzul de 11. E sâmbătă, se circulă ca pe bulevardele mari. Multe maşini.
– Ai ce să iei?
– Da, stai liniştită, ajung în siguranţă.
– Bine, mamă. Noapte bună!
– Şi ţie.

wooden-box-349703_1280

Iar s-a aprins telefonul.

– Vrei ceva de jos?
– Bună seara şi ţie.
– Acum câteva minute am vorbit.
– Râd de tine. Mi-a promis acum ceva timp mamaie o ie. Veche, tradiţională. A mai purtat-o doar ea. Şi are vreo 70 de ani, iar modelul broderiei de pe ea este mult mai vechi. O istorie întreagă ar avea de spus.
– Vârsta unui stejar tânăr… Şi costumul meu are mulţi ani. Să o întrebi ce înseamnă motivele de pe ea.
– Mâine descopăr lucruri din istoria familiei.
– Şi a României. Are mai mulţi ani ca amândoi la un loc. Sunt sigur.
– Am luat eu suc de portocale.

Nici nu a simţit când a ajuns acasă.
A doua zi era în faţa “cufărului zestrei de prinţesă”, cum îi zicea de copilă.
Bunica mergea prima, conducea în mare taină drumul. Îi trecu prin minte să filmeze pe telefon. Dar strica atmosfera, era amuzată teribil de conjunctură şi voia să păstreze acel aer misterios.

– Ţi-o dau ţie, tot la vârsta ta am purtat-o. Ca fiecare ie, are o istorie aparte, vezi cum e brodată, te apără de rele. Fiecare poartă un mesaj.
– Pot să vă fac o poză?
– Nu vrei să mă asculţi când îţi zic de neamul tău. O să iei numele băiatului, dar tot a mea rămâi. Fericită să fii.

Culorile roşu şi negru de pe model i se potriveau cu părul ei brunet.

– Nu vede nimeni poza. Nu te dau, bre, la televizor. Să te vadă satul… Zâmbiţi! Stai dreaptă la aparat… o să o port…
– Eu zic că o să-ţi vină bine…Iar ai scos aparatul spre mine? Nu ştiu cum vorbeşti atât de mult. Pe mine mă doare urechea dacă vorbesc 10 minute. Nu-i semnal, dar mai bine aşa. Noroc că ai alea în urechi, îl ţii mai departe.
– O să port ia. Şi Filip are un costum popular, cu brâu în culorile naţionale, va fi un festival în parc unde majoritatea oamenilor o să poarte. O să fie frumos. Românisme.

A realizat că holul în care se aflau acum cele 3 femei devenise din ce în ce mai mic, odată cu trecerea anilor, pentru tânără. De fapt ea crescuse, se înălţase, începea să devină femeie. Şi, deşi era majoră, cufărul emana pentru ea ceva magic. Visa cu ochii deschişi că acolo este cheia să-i deschidă o altă dimensiune, un alt univers. Sau că acolo avea costumul care să o protejeze când se plimbă prin alte dimensiuni. Sau, odată ce ţi-ai pus costumul, acesta te poartă direct la locul unde a fost creat, casa lui.

Ia din cufăr era specială: modelul o “trăda” din ce zonă a ţării vine. Vechimea ei, deşi depăşise jumătate de secol, nu se vedea, a fost ţinută în condiţii bune, îngrijită. Emana o energie aparte: simţea bucuria din sufletul mamaiei că a ajuns să o poarte nepoata ei preferată. Va descifra şi însemnele, ce reprezintă fiecare în parte. Ştia că la ei în sat încă mai sunt femei care le lucrează manual, o tradiţie românească care trebuie păstrată şi protejată.

Şi, aşa cum şi-a imaginat în copilărie, cufărul i-a deschis poarta către o altă dimensiune. În ziua festivalului, nu numai ea, ci mii de oameni, atât în parc, cât şi pe stradă, au purtat ii şi costume populare româneşti. Mult alb în jur, plăcut ochiului, culorile naţionale peste tot, nuanţe plăcute sufletului şi peste tot zâmbete şi voie bună, atmosferă plăcută inimii.

Foto: Pixabay