Povestiri din viata unui fost dependent de droguri

Am ales această temă deoarece mi se pare una dintre cele mai controversate, iar în ultimul timp am observat tot mai puțini oameni care îi critică sau izolează pe consumatori, dar, am observat și lejeritatea cu care vorbesc alți adolescenți despre acest subiect (spre exemplu, memorabilul slogan “Legalizați marijuana!!!”).

interviu drg 1

Observ că „iarba” e foarte populară în zilele noastre, e o nouă modă, nicidecum ceva extrem de rușinos cum era cu ani în urmă și sunt surprinsă mai mereu de persoanele din jurul meu, care marturisesc că au fumat/fumează sau vor s-o facă. Bineînțeles, aceste lucruri pentru mine sunt doar niște fandoseli ciudate și puțin penibile așa că am ales să-l intervievez pe Robert Iordache, cunoscut ca Robert Drogatu’, un om sincer și ambițios, un adevărat “botanist” care mai și cântă despre droguri și trecutul său zbuciumat. Cu siguranță are mult mai multe de spus față de ce a zis până acum în versurile sale și mă bucur că am avut ocazia să îl ascult și să îi iau acest interviu.

Bună, ți-am explicat în mesajul de pe facebook despre ce este vorba, îți mulțumesc că ai acceptat să ne întâlnim și să-mi acorzi acest interviu având în vedere că este vorba despre o etapă mai puțin plăcută din viața ta.

Robert DRG: Bună! Cu plăcere. Mă bucur că te pot ajuta. E în regulă, am plătit deja pentru faptele pe care le-am făcut și n-am nimic de ascuns.

Când și de ce te-ai apucat de droguri?

Robert DRG: În ’96, prin septembrie, de heroină. De ce? Habar n-am… anturajul.. Dar prima dată am văzut la mama și la încă cineva. Ele au început primele şi na… De curiozitate, că le tot vedeam cum se ascund de mine, într-o zi le-am furat tubul în care țineau heroina, mi-am pus într-un tub mai mic de bomboane, țin minte că avea formă de ruj, am mers în poligon, am turnat într-o țigară după ce am golit-o jumătate că nu știam cum se face, mai văzusem și eu prin filme… și am fumat cu verișorul meu și încă un prieten. Ne-am chinuit puțin s-o aprindem pentru că curgea ulei din ea și se stingea, dar am reușit întru-un final și pufăiam, pufăiam, nu simțeam nimic pe moment, dar când am vrut să mă ridic… am văzut galben și am căzut înapoi. De atunci m-am nenorocit.

Ce substanțe ai consumat?

Robert DRG: În ’96 am fumat țigări și am tras la folie, m-a învățat un prieten. După, în ’98, am ajuns și la seringă. Am luat-o ușor cu iarbă, cocaină, pastile, până am ajuns la legalele astea nenorocite.

Cât timp ai fost consumator?

Robert DRG: În jur de 20 de ani.

Cât te costau drogurile pe o lună?

Robert DRG: Pff… n-ai cum să-ți dai seama (își aprinde o țigară). Totul constă în heroină. Și în timpul ăla familia mea se ocupa cu asta, vindea droguri. Faci totul pentru heroină și dacă n-ai, furi, tâlhărești… O iei razna.

“Nu prea mai vezi lumea, vezi doar drogurile”

Cum părea lumea văzută prin ochii drogurilor?

Robert DRG: Nu prea mai vezi lumea, vezi doar drogurile..(râzând) depinde de drog. În esență e urâtă (oftează). Dar pe moment e euforie.

Se compară drogurile “legale” cu cele “ilegale”?

Robert DRG: Legalele sunt cele mai nenorocite. De la legale mori foarte repede. Mama a tras 20 de ani heroină, n-a avut nicio boală, nimic și întru-un an de zile a murit de la legale (gesticulează ușor enervat). Cunosc și alți oameni care s-au drogat cu heroină și alte droguri timp de 15-20 de ani și n-au avut nimic, iar după un an de la legale au murit. Când devii dependent de heroină nu mai ești stăpân pe tine, clar, e foarte grav dar totuși, heroina nu face așa multe nenorociri ca legalele astea (trage un fum din țigară).

Ce părere ai despre interzicerea drogurilor “legale”?

Robert DRG: Le-aș interzice pe toate. Și alcoolul și țigările, tot. Să le interzică pe toate. De fapt ele sunt deja interzise, dar n-ai cum să pui stop la așa ceva (dă din cap dezamăgit). Niciodată. Totul e în creștere. Apar altele și altele. Cunosc orașe unde gaborii împart legale la copii. Am observat că în București au mai scăzut (“legalele”), dar prin țară… Brăila, Galaţi… Nicidecum.

Acum 2 zile am fost cu Cedry2k în Craiova, am avut concert, Doamne ce era acolo. Te sperii.. Trebuie să luăm atitudine. Gândește-te că va veni momentul când vei avea copii și vor merge la petreceri, unde vor păpa vreo pastilă sau un timbru, cine știe ce o mai fi atunci și o să vină acasă și o să-ți spună că tu nu le ești mamă. Îți aduc cazuri.. prietenă de-a noastră care nu și-a mai recunoscut părinții, iubitul, tot filmul vieții s-a schimbat. Are 29 de ani, totul s-a schimbat radical în viața ei. Nu mai știe cine a fost sau cine e.

Un alt prieten, Adrian îl cheamă, un om foarte deștept și cu o stare materială extraordinară, e internat la nebuni. A încercat toate drogurile posibile, am fost acum 3 săptămâni la el la spital cu Dragonu, am stat de vorbă cu el dar nu-i poți scoate ideile din cap. Ne-a zis ca nu mai rezistă fără droguri și că el face asta pentru că vrea, pentru că iubește drogul. Întradevăr, heroina e un drog foarte puternic care face foarte mult rău dar îți oferă și o senzație de euforie unică. Foarte multi prieteni spun ca n-ar fi renunțat la heroină dacă nu le făcea atâta rău… și asta din cauza stării de euforie pe care le-o oferea. E o senzație unică și te păcălește, te face să mai vrei… Şi așa ajungi dependent.

Aveai mai mulți prieteni care se drogau?

Robert DRG: Da, bineînțeles. M-am apucat de droguri la 15 ani. Anturajul meu era numai de puști de 14, 15, 16 ani. Eram foarte mulți dar au murit din ei.. Pot chiar să spun că erau cu ani în urmă, în Sălăjan, brigăzi de copii dependenți de heroină. Am văzut cu ochii mei.

“Am scăpat de droguri de o grămadă de timp și tot Robert Drogatu’ mi se spune”

Ai avut prieteni care s-au îndepărtat de tine din cauza drogurilor?

Robert DRG: Majoritatea. Rămâi doar cu ăia cu care te droghezi. Nu mai stăteam zi de zi… ne salutam când ne vedeam, mai vorbeam 5 minute și atât. Atunci nu era ca acum, pe timpul ăla, în ’96, era rușine să te droghezi. Am scăpat de droguri de o grămadă de timp și tot Robert Drogatu’ mi se spune.

Au murit prieteni de-ai tăi din cauza drogurilor?

Robert DRG: Foarte mulți. (oftează) Și încă mor… toți oamenii dragi de lângă noi. Mereu aud de câte unul că e pe moarte. Fac HIV, hepatită și tot felul de boli cancerigene care le provoacă moartea. Mama, spre exemplu, a murit deoarece se injecta în același loc, avea un loc aici (îmi arată spre coapsă) și aici (acum spre antebraț) unde se injecta mereu. Se infectase și pentru că a continuat să se injecteze, a făcut SIDA, i-a scăzut imunitatea și după a făcut septicemie… i s-a urcat infecția la creier și a murit.

Un prieten foarte bun, ultimul care a murit, după ce am fost anunțați că e la spital în stare gravă, ne-am strâns toți și am mers la el cu un popă, să-l spovedească. I-a lăsat Cedry2k 50 de lei de mâncare înainte să plecăm iar el a fugit din spital și i-a dat pe droguri. La o lună a murit.

Ai probleme de sănătate din cauza drogurilor?

Robert DRG: Nicio problemă. Doar că nu mai am dinți. Mi-au căzut dinții, atât. În rest, m-a ferit Dumnezeu de orice boală. Mi-a fost rău, într-adevăr, dar atât. De exemplu, eu în 2 ani de consumat heroină zi de zi, n-am avut niciun rău și îmi spuneau toți să mă opresc. Un prieten îmi spunea mereu că o să am răuri, asta era vorba lui, dar nu i-am ascultat… până am avut primul rău şi nu m-am ridicat din pat două săptămâni, trebuia să chem pe cineva să-mi aducă. Luam diazepame cu pumnul și nu mă lua somnul. O altă cauză a fost depresia, paranoia.

Altă dată m-am injectat după unu care avea hepatita C și n-am luat. Singurele noastre probleme sunt problemele de comportament, avem un stil mai rapid. (și chiar am observat în drumul de la metrou până la el acasă unde abia am ținut pasul alergând). De multe ori, ceilalti care nu-s de aici nu fac față cu mersul nostru rapid. Vagabonzii se grăbesc mereu..pentru că poate fi cineva pe urmele lor. Pot să spun până la urmă că am și traficat… mi-am ispășit pedeapsa pentru asta. Am traficat pentru mine mai mult, să am eu marfă, să am ce să trag mereu. Totul era în haos atunci, când auzeam soneria mi se lipea inima de tavan.

Ca traficant, consumai mai mult?

Robert DRG: Dacă ai pe mână, da, consumi, tragi mai mereu. Am fost un consumator fidel și înainte erau foarte ieftine, circulau foarte ușor, aveau acces la ele toți oamenii.

Ai avut vreodată probleme cu dealerii de droguri?

Robert DRG: Da, m-am dus și i-am băgat briceagul în gât la traficant să-mi dea droguri. Când eram pe legale am bătut traficanți, am tâlhărit traficanți.

Ai avut probleme cu poliția din cauza drogurilor?

Robert DRG: Da, am făcut 6 ani de pârnaie. Am căzut in ’99, aveam 18 ani, m-a eliberat în 2004. Am primit 6 ani dar am stat doar 4 ani și 7 luni pentru că am ieșit condiționat. Am făcut închisoare și anul ăsta. Abia m-a eliberat acum pe 20 octombrie. Toți am făcut închisoare din cauza consumului de stupefiante. Poți ajunge la închisoare prin tot ce faci, nu neaparat că ai consumat droguri. Dacă te droghezi, la un moment dat nu mai ai bani și furi. Tot acolo ajungi cu siguranță.

În închisoare intrau droguri?

Robert DRG: Am fost eliberat recent… nu prea vreau să vorbesc despre asta, dar crede-mă că acolo-s mai multe droguri ca afară. În pușcărie, problema e SIDA. Se injectează câte 12 persoane cu aceeași seringă. Erau unii care se injectau ca să primească pensie datorită faptului că nu sunt căutați de rude și n-au bani. Și la Unirii dacă te duci, ai să găsești consumatori bătrâni care strigă: “Dau pensie, dau pensie!” pentru că sunt oameni amărâți care au HIV și dau mai departe pentru pensie. Până și în închisoare intră pentru pensie.

Ai consumat droguri cât ai fost închis?

Robert DRG: La prima pedeapsă, am tras de două-trei ori, atât. Acolo-s foarte, foarte scumpe, n-ai cum, ce luam afară pe 10-20lei, acolo luam pe două cartușe de țigări. Trebuie să fii căutat mereu de rude, prieteni, să primești bani..sau să furi de la colegii de celulă.

Care a fost cel mai disperat gest pe care l-ai făcut în perioada în care te drogai?

Robert DRG: Faci multe gesturi, multe am făcut.. I-am furat telefonul soră-mii de sub pernă când dormea si l-am vândut pe droguri. Am făcut gesturi disperate mai ales de la “legale”. “Legalele” astea te fac un boschetar. Aveam pătură sub poligon. Stăteam noaptea acolo iar în seara în care am furat telefonul mi-am luat 4L de bere și droguri de pe el și am stat acolo cu niște prieteni. Când am realizat ce am făcut am sunat-o pe mama și i-am povestit. I-am zis: “Fă ceva cu mine că uite, am luat-o razna.” Îmi dădeam seama că nu e bine ce fac dar nu puteam să mă opresc, nu mai eram stăpân pe mine. Eram așa disperat că mergeam la furat și în cârje la un moment dat sau când nu mai aveam cocaină, beam 3-4 sticluțe de Bixtonim și ne activam la loc. Am devenit un nenorocit.

O altă stare urâtă pe care am avut-o de la legalele astea nenorocite e că am ajuns să scobesc două ore în jurul unui copac. Acum câțiva ani, un dealer ascundea heroina acolo, mie mi-a rămas asta în cap și vorbind eu la telefon, m-am apucat să scobesc cu un băț. Mă gândeam: “Bă poate mai e cocaină sau heroină de când o ascundea ăla aici.” Eu continuam să vorbesc la telefon cu prietenii mei deși ei îmi închiseseră de mult. Au venit după mine, stăteau ascunși și mă filmau până au venit și mi-au zis: “Bă, ce faci? Stai de două ore aici și scormonești.” Atunci am realizat că nu e bine cu legalele.

“L-am avut pe Dumnezeu cu noi, ne-am dus așa durerile, sevrajul în condițiile care le-am avut”

Te-ai gândit vreodată să mergi la vreun centru de reabilitare sau ai fost?

Robert DRG: Nu, nu mi-a trecut prin minte. Majoritatea au ajuns acolo dar noi(el și prietenul lui) l-am avut pe Dumnezeu cu noi, ne-am dus așa durerile, sevrajul în condițiile care le-am avut, închisoare sau ce a mai fost. Pe mine pârnaia m-a făcut să mă las că altfel eram mort. Acum realizez că și închisoarea are rolul ei bun. În schimb, nu există tratament pentru consumul de droguri. Îți dau alte substanțe și devii dependent de altceva, cum ar fi metadona, cam ăsta ar fi procedeul.

Îți dă heroină sintetică, adică metadonă, devii dependent de ea, apoi te internează și îți bagă la greu Blegomazin să dormi o săptămână și cică așa te-ai vindecat. Nu există așa ceva. Cel mai bine te lași de droguri cu voință și fără nimic în schimb..dacă ai putere, tărie, nu iei nimic pentru că luând metadonă, îți prelungești sevrajul, nu scapi de dependență.

“Suntem oameni care am trecut prin ele și știm ce înseamnă să fii dependent. Poate știm să gestionăm mai bine situațiile”

Acum că te-ai lăsat încerci să faci ceva pentru cei ce sunt consumatori?

Robert DRG: Da, normal. Merg prin conferințe cu Cedry2k, Dragonu, prin licee, școli. Vom dezvolta și un proiect care se va numi: “Fundația Grecu Constantin Cristian“. E numele unui prieten de-al nostru care cânta cu noi și a murit de la “legale”. Vrem să facem o fundație, sperăm să facem rost și de fonduri europene. Suntem oameni care am trecut prin ele și știm ce înseamnă să fii dependent. Poate știm să gestionăm mai bine situațiile. Ăsta e un vis de-al nostru, sperăm să se îndeplinească.

interviu drg 2

Dacă ai avea posibilitatea să dai timpul înapoi, ai mai consuma droguri?

Robert DRG: Nu, niciodată. Nu se mai pune la mine problema de asta. Cel puțin nu aș mai consuma d-astea rele: heroină, “legale”. Nu mai vreau să aud de chimicale. Nici iarbă nu mai fumez de 3 ani de zile și mulți nu mă cred dar după ce am avut un atac de panică de la iarbă, am zis că nu-mi mai trebuie. Nici când am făcut supradoză de heroină nu m-am speriat așa.

Eram la o casă de pariuri sportive și pe drum am fumat repede un cui, nu ne-am dat seama când l-am terminat. Am intrat acolo și îmi începe inima sa bubuie. Bătea din ce în ce mai tare, o auzeam, o simțeam în piept. M-am îngălbenit la față, le-am zis să cheme salvarea că mi-e rău dar tovarășii mei, fiind drogați, nu mă luau în seamă, puteam să și mor. Am început singur sa fac flotări, exerciții, să mă mișc. Ce sperietură am tras, am văzut moartea cu ochii. Două-trei zile n-am mai fumat până am zis să mai bag un cui.. după două fumuri mi-am amintit pățania și începea inima să bubuie iar… M-am panicat, am început să mă plimb și mi-am dat seama că ăsta e semn de prăjeală și clar nu trebuie să mai fumez iarbă. Iarba te distruge psihic.

Am auzit că iarba te face să uiți lucruri. E adevărat?

Robert DRG: Da, sigur. Memoria devine de scurtă durată, nu știam nici de ce m-am dus până în bucătărie. Îți dă și o stare de lene… nu mai ești foarte activ, ești foarte gânditor, depresiv.

Crezi că iarba e mai periculoasă decât pastilele?

Robert DRG: Băi, da, pentru că iarba o bagi zi de zi, pastilele nu poți așa des. De pastile nu apuci să devi dependent că nu ai cum să le iei zi de zi, doar o dată la o lună sau la o petrecere, nu poți pe stradă. Nu e drog cu continuitate, e atunci pe moment dar nici pastilele nu mai sunt sigure, nu știi ce iei. Toți fac experimente ca să ofere senzații noi, le amestecă cu otrăvuri și noi, cobaii, le încercăm. Cum a făcut prietenul meu Dragonu, el a fost cobai. Orice băga, era un experiment. Cum să tragi Ketamină la venă? Eu n-am mai auzit în viața mea. Am auzit la mușchi, pe nas, dar nu la venă.

Am fost și eu cobai. Eram într-un club, i-am dat unuia 250 lei să-mi aducă cinci pastile, el a venit cu un plic micuț de praf. L-am întrebat ce e aia, unde-mi sunt pastilele..mi-a zis să tac și să pun în băutură un vârf de ac, nu două sau mai mult că mor. Așa am făcut. Am băut și la ceva timp au început unghiile de la picioare să mi se încingă și tot urca.. în cinci minute mi-a ajuns la cap. M-am scuturat o dată și cum făceau luminile pe ringul de dans la discotecă, atunci când se aprindeau, rămâneau doar scheletele dansând, când se stingeau, revenea la normal și tot așa. Nu-mi venea să cred.

Am observat că oamenii critică și izolează un dependent de droguri. Ce părere ai? Te-ai simtit izolat de către ceilalți?

Robert DRG: Sincer, am avut niște momente când voiam să mă angajez și nu aveam unde datorită cazierului. Toți strâmbau din nas și mă respingeau. Acum însă nu mai cred asta. Sunt fericit că am învins lupta cu dependența, puteam să mor. E și vina celor care le lasă pe străzi, nu doar a mea că le consum. Suntem carne de tun. Generație de sacrificiu. Problema e că drogul nu ține cont de clasele sociale. Știu destui care apar la televizor ca băieți cuminți dar sunt la fel de pătați ca mine.


Consider că această experiență m-a făcut să realizez cât de diferită e lumea față de cum o percepeam eu și cum întâmplările din filme sunt chiar mai puțin grozave decât realitatea. Nu sunt un copil răsfățat, dar sunt un copil protejat de tot ce înseamnă greutăți sau aspecte neplăcute din viață. Dacă înainte mă consideram o persoană care a văzut, pățit destule lucruri care m-au shimbat pe mine ca om și m-au maturizat suficient, acum mă întreb dacă mai e așa. Într-adevar, toți considerăm că faptele noastre sau tot ce ni se întâmplă nouă e cel mai grozav sau grav lucru, dar oare e așa?

În comparație cu povestirile pe care le-am ascultat, dar și ce am văzut în Sălăjan, mă simt pusă într-un norișor de puf, unde mizeria, depravarea și disperarea nu pot ajunge la mine prea ușor. Practic, în drumul nostru de la Nicolae Grigorescu (unde ne-am întâlnit) și până în Sălăjan (la Robert acasă), în toate locurile prin care am ajuns, în spatele blocurilor, în piață și în spatele pieții, m-am simțit într-un alt București. Parcă un portal invizibil mă adusăse în cea mai săracă și tristă lume. Aerul era trist, sărac și îmbâcsit.

Prietenul lui Robert, cel care ne-a condus până la el acasă (pe mine și prietenul meu), era cel mai ciudat om pe care-l văzusem până atunci.. .foarte suspicios și sceptic, în același timp. Pentru început, el a fost cel care ne-a luat interviu, de parcă voia să se asigure că nu suntem într-o misiune sub acoperire și așteptăm momentul oportun să îl încătușăm. Fuma țigară după țigară și bea dintr-o cafea. Ne-am oprit de vreo 5-6 ori să salute toți dubioșii și oamenii străzii, să le dea o țigară sau să-i întrebe cum o mai duc.

Limbajul lor era codificat, stradal, vorbeau în argou și mă făceau să-mi mulțumesc mie că m-am gândit să nu merg singură pentru că m-aș fi speriat (nu că n-aș fi fost deja speriată puțin, dar măcar știam că nu sunt singură și asta mă consola). Își cerea scuze pentru faptul că mergea așa grăbit (chiar mă dureau picioarele la cât alergam după el), a spus că asta e mersul vagabonzilor și că nu suportă să meargă cu mijloacele de transport, așa că drumul pe care l-am fi putut parcurge cu metroul, o să-l mergem pe jos (l-am înjurat în gând pentru asta în timp ce alergam să țin pasul cu el dar mi-am retras cuvintele când a început să facă pe ghidul și să-mi spună despre Sișu și Puya, oamenii cu care aveam postere pe pereți când eram mai mică).

“Drogurile sunt cele mai ispititoare arme de autodistrugere”

Astfel, am aflat că în nordul Sălăjanului era zona lui Sișu și în sud, zona lui Puya. Am observat o gașcă de copii care se juca pe stradă și un tip cu un BMW ieftin dar tunat (din care răsuna muzică de stradă) ce încerca să facă pe grozavul. Oamenii ne priveau ciudat, de la copil la bătrân, fapt care m-a făcut să-mi dau seama că nesiguranța și neîncrederea sunt caracteristici ale cartierului, deci comportamentul prietenului lui Robert era normal. (Nu folosesc un nume pentru el, deoarece a dorit să rămână anonim).

Într-un final, am ajuns și acasă la Robert, un loc drăguț și primitor care nu arăta deloc așa cum mi-l imaginam eu, (în afara fumului de țigări care se simțea de când intrai dar asta nu m-a deranjat), unde am scăpat de  teamă și mi-am dat seama că n-o să se întâmple nimic dubios. Au fost chiar foarte ospitalieri și ne-au întrebat dacă vrem un pahar de suc sau apă și în acel moment mi-am dat seama că tocmai urmează să ascult niște povești unice.

În timpul interviului nu am fost prea atenta la gesturile, mimica lor doarece eram prea captivată de ce auzeam. Am intrat practic în lumea lor și ascultam șirul povestirilor triste… povești care se terminau de fiecare dată cu o pierdere: pierderea banilor, a prietenilor, a familiei, a cunoștinței,a sănătății sau chiar a vieții.

În concluzie, drogurile nu reprezintă o modă sau un moft. Drogurile sunt cele mai ispititoare arme de autodistrugere, dar asta nu ne împiedică în niciun fel curiozitatea de a încerca senzații noi.


Nota editorului: Acest material a fost integral efectuat de către Denisa Dumitru, care ni l-a pus la dispoziţie şi căreia îi mulţumim din suflet!