Despre canonizarea sfintilor

Prin canonizare se înţelege actul prin care Biserica recu­noaşte, declară şi aşază pe eroii dreptei credinţe, adormiţi în­tru Domnul, în rândul sfinţilor pe care ea îi venerează, pe te­meiul învăţăturii sale dogmatice. Accentuez, aşadar, cuvântul “a recunoaşte”, pentru a face o clară distincţie faţă de instituirea cultului pentru un anumit sfânt – gest care este propriu credincioşilor.

ecclesiastical-617274_1280

Aşadar, canonizarea sfinţilor este un proces care pleacă de jos în sus – din punct de vedere ierarhic (adică de la credincioşi către ierarhie şi, apoi, la Sfântul Sinod).
Recunoaşterea sfinţeniei unui om este un proces care poate dura ani buni, uneori chiar câteva sute de ani – cum a fost şi cazul unor sfinţi canonizaţi în Biserica Ortodoxă Română. O posibilă explicaţie este următoarea situaţie: canonizarea este un act de mare seriozitate, iar Biserica nu poate grăbi hotărârea, la presiunea unui grup mai mic sau mai mare de credincioşi, deoarece  sfinţenia trebuie să treacă şi testul timpului.
Iniţiativa canonizării este preluată, de regulă de un  ierarh, care face propunerea de canonizare. Sfântul Sinod instituie o co­mi­sie specială, se cerce­tea­ză viaţa celui propus să fie trecut în rândul sfinţilor, se cer­ce­tează toate condiţiile de fond, după aceea se aprobă sau nu ca el să fie ca­nonizat. Dacă se aprobă cano­nizarea, atunci se întocmeşte slujba acelui sfânt, acatistul, se pic­tează icoana, toate cu aprobarea bisericii.
Următorul pas spre canonizare 
După ce se în­cheie toată această cercetare, se face un act de proclamare de către Sfântul Sinod, un To­mos sinodal. Se aduc ose­mintele, dacă au ră­mas, se spală şi se ung cu sfân­tul mir, se face o ultimă sluj­­bă de pomenire, apoi, împreună cu osemin­te­le, se aduce icoana sa pictată în biserică, se săvârşeşte pri­ve­­gherea cu o seară înainte, se face litur­ghia solemnă în du­­minica sau sărbă­toarea în ca­re se face proclamarea ca­no­­nizării, se citeşte actul sinodal, deci se proclamă canoni­zarea.
Se publică tomosul si­no­dal, se înştiinţează şi alte bi­serici orotodoxe despre existenţa noului sfânt. Nu este obli­gatoriu ca aceste biserici să-l treacă în calendare, dar de obicei îl trec. Dacă o biseri­că s-a pronunţat, se consideră că s-a pronunţat corect. Ziua de prăznuire se alege a fi data la care a murit sfântul respectiv.
Criterii ale canonizării sfinţilor
a. apartenenţa la Biserică („prin intermediul Sfântului Botez”)
b. mărturisirea credinţei ortodoxe
c. viaţa sfântă
d. servicii deosebite aduse religiei creştine şi Bisericii (Sf. Constantin cel Mare, de exemplu)
e. „mărturia minunilor săvârşite de Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului, în viaţă sau după moarte”[x].
*Următoarea întâlnire va avea loc azi, 2 iunie la Biserica Sf. Ilie Tesviteanul din carterul bucureştean Sălăjan, de la ora 18:00. Aceasta va avea ca temă: “Registrul iconografic ortodox şi stilurile picturale bisericeşti“. Întâlnirile sunt publice.
Foto: Pixabay