Aproape zece mii de bucuresteni sar in apararea padurilor

Până în momentul de faţă, peste 9.700 de bucureşteni au anunţat că vor participa sâmbătă, 9 mai, la protestul împotriva despăduririlor abuzive, la intrarea în parcul Herăstrău din Piaţa Charles de Gaulle.

logs-498538_640

Evenimentul trage un semnal de alarmă asupra retrocedărilor ilegale de teren şi a despăduririlor ce “au lăsat România în numai câţiva ani cu mai puţin de jumătate din suprafaţa împădurită pe care o avea în 1989“, aşa cum se declară în pagina de facebook a evenimentului.

Marşul de protest va începe la ora 16:00 şi are traseul Piaţa Charles de Gaulle – Piaţa Victoriei – Strada Buzeşti – Ştirbei Vodă – Cotroceni – Parcul Izvor – Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât în România există jumătate din suprafaţa totală de pădure virgină din Uniunea Europeană, iar la nivelul clasei politice avem numai complicităţi cu beneficiarii despăduririlor abuzive, indiferent de guvernanţii care s-au succedat la putere în ultimii 25 de ani“, au scris organizatorii. Aceştia sunt un grup de 6 ONG-uri, printre care şi “Comunitatea Uniţi Salvăm” şi “Rezistenţa civilă”.

Alte 24 de oraşe din ţară, printre care Alba-Iulia, Baia-Mare, Arad, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgovişte, Timişoara şi Constanţa, se alătură protestului. Strigătul de ajutor se va auzi şi în Berlin, Copenhaga, Dublin, Londra, Luxenburg, Madrid, Milan, Montreal, Munchen, Paris, Stockholm şi Viena. Iar amploarea marşurilor creşte cu fiecare zi.

Foto: Pixabay