Anti-Stiri. Adevarata fata a sinuciderilor asistate

În urmă cu puțin, în timp ce fete cu calități îndoielnice inventau scandaluri la televizor, în Belgia se deschidea cutia Pandorei. Și, că să respecte principiul poveștii, speranța e ultima și cea mai nebăgată în seamă componența a vieții. De fapt, viața e chiar ultima opțiune în viață.

Anti Stiri 8

Belgia a făcut un pas urât, care arată că viața nu mai are loc în secolul XXI, în cultura morții. A legalizat sinuciderea asistată pentru copii.

Dacă, inițial, motivul unei astfel de idei, a fost că în discuție vor intra doar copiii cu boli terminale, sinuciderea “asistată” devine o posibilitate pentru mai multe categorii de copii – cei cu boli cronice sau cu handicap. Iar când moartea devine o posibilitate, brusc viața e privită că fiind plină de dezavantaje.

Belgia face parte din categoria statelor aparent “neutre”, dar în care statul face legea în familie. Problemă e că decizia va sta în mâna părinților și a medicilor “specialiști”, adică cei pentru care inclusiv timiditatea e un sindrom. Viața copiilor nu mai e a lor.

Și, totuși, ei au mai lovit într-un cuvânt care mai ținea în frâu toată gândirea nebună a societății: discernământ. Ei considerau că inițiativa e valabilă pentru copii care ar avea discernământ (deși se știe că au nevoie de educația părintească pentru a-l câștiga, eventual după majorat).

Așa cum unii au intuit, asistăm și la nașterea conceptului de turism al morții. Iar aceasta e doar una dintre consecințele grave ale unei asemenea idei. “Sinuciderea asistată” e prezentată de medici ca pe un nou produs medical și, de acolo, se lărgește spectrul presiunii sociale puse pe cei bolnavi.

Asta înseamnă că viața se termină odată cu primul diagnostic. Sau seamănă cu “Diavolul este politic corect”, a lui Savatie Baştovoi. Puteți să vă dați seama ce înseamnă asta, într-o lume în care până și hainele au chimicale. Motivele religioase pentru care noi am vrea să ne păstrăm viața devin, brusc, egoiste și păguboase economic, din moment ce pe patul ăla de spital poate sta un alt om, care optează să își încheie viața “cu demnitate”, după o săptămână.

E un fenomen deja scăpat de sub control, iar patologia piere în fața banilor. Nici măcar nu se mai poate vorbi de un substrat, din moment ce totul e pe față. Tot ce înseamnă “moarte” e privit cu duioşenie, în timp ce “opțiunea” de a trăi, înseamnă chin. Dacă mai e nevoie de exemple, o italiancă de 85 de ani a fost eutanasiată în schimbul a 10.000 de euro, pentru că “și-a pierdut frumusețea“. Rudele ei au crezut că doar a fugit de acasă.

Poate că e vremea se rugăm pentru medici, să învețe că boală are nevoie de tratament, nu de moarte.

Puteți citi un text despre cafenelele morții AICI.

Foto: Pixabay