100 pentru 250 – rezumatul actiunii care a hranit persoanele nevoiase

Cea de-a şasea ediţie a acţiunii “Ciorbiţe pentru bunicuţe” a avut loc sâmbătă şi a durat aproape 12 ore, potrivit organizatorilor. Mai exact, aceasta a însemnat gătit, căutat şi distribuit porţii de supă cremă de linte cu legume, pilaf cu carne de pui şi legume, tocăniţă de cartofi cu carne de pui, către persoanele nevoiaşe.

aAaA

Circa 100 de tineri au contribuit la acţiunea ce avea să hrănească 250 de perosane cu mâncare caldă. La prepararea acesteia au participat şi un bucătar spaniol şi un măcelar grec aromân. Însă, ajutorul nu s-a limitat doar la hrană. Au fost distribuite pături, haine de iarnă, ciorapi, pulovere, mănuşi, căciuli, scutece şi nu numai, potrivit paginii de facebook Neamunit.

Lucrul pe care nu l-am înțeles, în zona gării de nord, împărțind mâncare și haine, o parte din echipă a fost legitimată și oprită de un echipaj de poliție, aflat la datorie. Cu tot respectul pentru dânsii și meseria lor (și nu acceptăm în cmm. injurii de niciun fel), nu înțelegem cum cei ce erau în jurul nostru și consumau aurolac prezentau mai puțin pericol decât niște fete și băieți care împărțeau ajutoare.( ?! ) În alt caz, în schimb, poliția ne-a ajutat și îndrumat… oameni și oameni“, au mai declarat organizatorii pe internet.

Evenimentul va continua, însă a implicat şi o direcţie nouă: “am găsit un caz al unei femei aflate în sărăcie (…), pe care cu ajutorul Dvs am dori măcar să-i punem geamuri la casă și să-i facem o ușă la intrare, precum și niște lemne pentru încălzire și poate altele“.

Printre participanţi s-au numărat şi suporteri ai echipelor de fotbal Steaua şi Dinamo.

Foto: Neamunit